Site-ul Poliției Locale Suceava a fost ținta unui atac cibernetic confirmat de Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Un specialist în domeniu susține că platforma a fost scoasă la vânzare de hackerii. Directorul Poliției Local Suceava, Ovidiu Doroftei, a declarat că site-ul nu conține baze de date cu caracter personal.
Site-ul Poliției Locale Suceava, polițialocalasuceava.ro, a fost vizat de un atac cibernetic. Expertul în securitate cibernetică Bogdan Albei a scris pe o rețea de socializare că site-ul a fost scos la vânzare pe internet și totodată și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că atacurile asupra site-urilor instituțiilor publice din România sunt tot mai dese.
Pe de altă parte, directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a explicat că site-ul atacat cibernetic este unul de prezentare a activității lucrătorilor instituției și nu conține baze de date cu caracter personal. Prin urmare, consecințele ar fi doar de imagine. În ultimele zile au fost sesizate atacuri cibernetice cu scop de răscumpărare la foarte multe instituții din țară, printre care și site-ul nostru, fapt confirmat și de Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Site-ul Poliției Locale Suceava.ro este creat în modulul WordPress, pe care atacatorii au reușit să-l spargă și să-l cripteze în cursul zilei de ieri. Astăzi au fost luate toate măsurile necesare, a fost recâștigat accesul la servere și au fost înlăturate conexiunile străine.
“În prezent, încă se lucrează la localizarea atacurilor și securizarea accesului. Pe site-ul Poliției Locale Suceava nu sunt stocate date cu caracter personal sau date de interes, care să poată face obiectul vreunei răscumpărări. Sunt doar date de prezentare, informare și contact”, a declarat Ovidiu Doroftei.