A sunat clopoțelul! Peste 114.000 de copii au pășit în sălile de clasă

Clopoțelul a sunat pentru cei peste 114.000 de școlari și preșcolari din Suceava. Așa cum era de așteptat, cele peste 700 de unități de învățământ din județ s-au transformat în adevărate furnicare. Copiii au pășit în sălile de clasă cu speranță și bucurie, nerăbdători să-și cunoască sau să-și revadă colegii și profesorii. Cei mai mici dintre elevi, cei din clasa pregătitoare, au fost întâmpinați de învățătoare cu baloane și, în unele cazuri, cu mici daruri. Sălile lor de clasă au fost decorate cu planșe educaționale viu colorate. Pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a urmează un an dificil, deoarece examenele se apropie cu pași repezi. Totuși, povara testărilor este însă mai ușoară pentru cei care și-au ales deja drumul.

Înainte să intre în curtea școlii, mulți elevi s-au oprit în florării. Unii au ales să cumpere o singură floare în mod simbolic, în timp ce alții au optat pentru buchete voluminoase sau chiar aranjamente florale elaborate. Toți au fost așteptați și întâmpinați cu aceeași căldură în curtea școlii de către directori, profesori, preoți, polițiști și reprezentanții ai administrației locale.

Cei mai mici dintre elevii, cei din clasele pregătitoare, au avut cele mai mari emoții. Pentru ei, sălile de clasă de la școlile 9 și 10 din municipiul Suceava au fost decorate cu baloane și cu materiale didactice vesele. Unii dintre ei au primit chiar și mici daruri din partea învățătoarelor. La fel ca în fiecare an, primarul Sucevei Ion Lungu a participat la festivitățile de deschidere a noului an școlar în 14 unități de învățământ. La școala nouă ”Ion Creangă” a vorbit despre investițiile făcute de municipalitate. Deși nu au fost finalizate, lucrările nu vor afecta orele de curs.

Primăria a construit un corp de clădire la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Suceava. Însă, deși clădirea a fost finalizată, mobilierul pentru dotarea sălilor de clasă nu a ajuns încă, ceea ce înseamnă că elevii vor continua să învețe în două schimburi.

Cele șase săli de clasă amenajate în mansarda școlii 8 din municipiul Suceava au fost finalizate. Așa se face că pentru prima dată în istoria unității de învățământ, elevii vor învăța într-un singur schimb.

Authors

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

  • Oana Șlemco

    Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close