Reguli noi pentru elevi, în anul școlar 2024-2025

Anul școlar 2024 -2025 vine cu reguli noi pentru elevi, impuse prin legislația națională, dar și prin regulamentele de ordine interioară ale unităților de învățământ. De exemplu, elevii nu mai au voie să folosească telefoanele mobile la școală, decât în situațiile în care dispozitivele sunt folosite în scop didactic. Pe de altă parte, cei indisciplinați pot fi trimiși la camera de detenție.

Potrivit noilor prevederi legale, chiar dacă au telefoanele mobile asupra lor, elevii nu mai au voie să le folosească la școală decât în scop didactic. Conducerea școlii Ion Creangă din municipiul Suceava a stabilit deja un regulament în acest sens.

Luminița Martiniuc- directoarea Școlii „Ion Creangă” Suceava
“La noi se va respecta în tocmai regulamentul de ordine interioară, unde avem stipulat un articol care spune că este interzis utilizarea telefonului în spațiu școlar, dar exceptând momentul sau necesitatea de a fi folosit la o oră de informatică sau pentru a căuta o informație care nu poate fi găsită în manual. În restul timpului, responsabilul cu telefoanele din rândul elevilor va strânge toate telefoanele dimineață, când intre copiii în sala de clasă, și acestea vor sta la dulap, până… la sfârșitul programului. Iar pentru cei care nu respectă acest lucru, tot în regulamentul de ordine interioară avem stipulate și sancțiuni. Sancțiunile vin de la observație individuală, adică prima dată copilul nu va păți nimic. Mergem pe ideea că a uitat pur și simplu să-l pună în cutia cu telefoane, dar dacă vedem că acest lucru se repetă, vom merge… până la mustrare, mustrare scrisă, exact tot ceea ce înseamnă sancțiune în statutul elevului.”

Oana Șlemco- jurnalistă Intermedia
“Se poate ajunge până la ex-matriculare?”

Luminița Martiniuc- directoarea Școlii „Ion Creangă” Suceava
“Nu, în niciun caz, nu, dar se poate confisca telefonul. Deci, se poate confisca, se poate păstra în seif, nu este niciun fel de problemă și copilul îl primește la sfârșitul modulului sau la sfârșitul anului școlar.”

Noua legislație obligă școlile să amenajeze săli de detenție pentru elevii indisciplinați. Elevii care ajung în aceste săli sunt monitorizați de un cadru didactic și de un sistem de supraveghere audio-video.

Luminița Martiniuc- directoarea Școlii „Ion Creangă” Suceava
“Da, și noi avem sală de detenție, însă eu am mari rezerve asupra acestei săli de detenție, pentru că n-aș vrea să devină un loc unde elevii știu că pot să chiulească și să stea acolo fără să-și facă datoria lor de elevi. Într-adevăr, vom avea resurse și pentru această sală. Deci avem o sală liberă unde pot merge copiii, dar noi am vrea să încercăm mai întâi biblioteca. Adică în momentul în care un copil este recalcitrant, se constată că nu poate sta la ore sau are o problemă, să poată fi dus în sala în bibliotecă. Biblioteca este spațioasă, este mare și mă gândesc că ar putea să stea acolo împreună cu profesorul care supraveghează. Deci nu doamna bibliotecară. Doamna bibliotecară are altceva în fișa postului. Nu are în fișa postului să-i păzească pe copiii care merg la sala de detenție.”

Pe de altă parte, elevii pot fi obligați să poartă uniforma la școală prin regulamentele de ordine interioară ale unităților de învățământ.

Autor

  • Oana Șlemco

    Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close