Căldura mare de anul acesta i-a determinat pe suceveni să-și petreacă timpul liber relaxându-se la ștrand. Peste 42.000 de persoane au beneficiat de facilitățile oferite, iar încasările au depășit suma de 595.000 de lei. Începând cu data de 16 septembrie, ștrandul își va închide porțile până în sezonul următor.
Numărul impresionant de 42.037 de vizitatori și încasările de peste 595.000 de lei confirmă popularitatea tot mai mare a Ștrandului Municipal Suceava. Sucevenii au demonstrat că își doresc și apreciază astfel de spații de recreere moderne în oraș. Ștrandul Municipal din cartierul Ițcani se închide luni 16 septembrie.
Lucian Harșovschi- viceprimar al municipiului Suceava
„A fost o vară călduroasă, știți cu toții, nu am avut foarte multe precipitații și sucevenii au fost în număr foarte mare la acest ștrand. Peste 42.000 de intrări, care au adunat o sumă de aproximativ 600.000 de lei în conturile primăriei. Acest ștrand a fost arhiplin, avem o capacitate de 700 de locuri și câteodată această capacitate a fost depășită de solicitări. De aceea sper eu ca, începând cu sezonul viitor, să se poată introduce plata în avans cu rezervare cu cardul, în așa fel încât să nu mai fie nevoie să mergi să stai în rând și să știi cu o zi, două înainte că ai loc la acest ștrand. Mai mult, acest lucru ne încurajează să continuăm proiectul pentru Aqua Park, acel Aqua Park pe care dorim să-l construim pe fonduri europene, pe programul operațional regional în zona Sălii Polivalente. Avem aproape studiul de fezabilitate gata, avizele de la Poliția Rutieră referitoare la drumul de acces, urmând ca în Consiliul Local să se aprobe acest studiu de fezabilitate și apoi să-l depunem la ADR Nord-Est Piatra Neamț pentru finanțare, pentru că, repet, vorbim de un program regional. Concluzia este că sucevenii au nevoie și de relaxare, nu doar de drumuri, asfalt, utilități și probleme cotidiene, prin faptul că au mers în număr așa de mare la acest strand, arată că e nevoie și de relaxare, de timp liber, de momente plăcute și de aceea noi acum spunem că, începând cu sezonul viitor, va fi mult mai bine la acest ștrand.”
Primăria Municipiului Suceava a finalizat proiectul de modernizare a ștrandului în anul 2023. Investiția de 3 milioane de euro a permis renovarea completă a instalaților și a spațiilor destinate publicului. Ștrandul din Ițcani este singurul de acest gen din municipiu. Renovarea și modernizarea Ștrandului Municipal Suceava au transformat complet acest spațiu de recreere. Pe lângă lucrări de construcție care au inclus demolarea vechilor bazine și extinderea rețelei de canalizare, s-a acordat o atenție deosebită și aspectului ecologic. Astfel s-a optat pentru instalarea de panouri solare care asigură încălzirea apei din cele 3 bazine, unul principal de 1250 m2, unul pentru copii de 420 m2 și unul cu apă sărată de 250 m2. Această soluție nu doar că reduce costurile de operare, dar contribuie și la protejarea mediului înconjurător.