După finalizarea celui de-al cincilea mandat de primar al municipiului Suceava, Ion Lungu nu se va retrage din viața publică. Așa cum a declarat în exclusivitate la Ediție Specială, își dorește să obțină voturile sucevenilor din tot județul, pentru a ajunge parlamentar. Cel mai probabil, Ion Lungu va candida independent, iar ca material electoral va folosi o broșură cu proiecte de peste 500 de milioane de euro finalizate în mandatele sale.
Ion Lungu- primarul municipiului Suceava
“M-aș bucura să ajung un parlamentar, da, nu vreau să mă retrag din viața publică, nu sunt atât de bătrân, cum ar spune unii, am 63 de ani, am văzut că sunt alții mult mai în vârstă ca mine care încă sunt funcționali.”
Ion Lungu a declarat că este mulțumit de contribuția pe care a avut o la dezvoltarea Sucevei.
Ion Lungu- primarul municipiului Suceava
“Am satisfacția mea personală și mă raportez la Dumnezeu în primul rând, și la mine că mi am făcut datoria. Sigur, sunt oameni de bună credință care apreciază, sunt și cârcotașii care poți să mergi pe sârmă pe aici, că tot nu mă apreciază.”
La ediție specială, Ion Lungu a prezentat și manuscrisul broșurii, care reprezintă o dare de seamă în fața sucevenilor, cu proiectele pe care le-a finalizat în mandatele sale.
Ion Lungu- primarul municipiului Suceava
“Această broșură în care am vrut să… deci este o broșură, nu este o carte practică, are și o cuvânt înainte din partea mea, în care am enumerat acolo, așa cum spuneți dumneavoastră, în toate domeniile de activitate, începând cu partea de infrastructură, școlile, învățământul, transportul, fiecare are câte un capitol aici, să arăt că am făcut ceva, pentru că vin
generații mai tinere și spun: ”Da ce, Lungu ăsta n a făcut nimic în 20 de ani la primărie”. Totuși sunt realizări, sunt investiții de 500 milioane de euro, care vrem, nu vrem, ne convine, nu ne convine, au schimbat la față orașul Suceava.”
În ceea ce privește partidul pe listele căruia va candida, Ion Lungu înclină spre o candidatură independentă. Atât PNL cât și PSD și-au anunțat candidații pentru alegerile parlamentare. Candidaturile PNL au fost validate de Biroul Național, cele de la PSD încă nu.
Ion Lungu- primarul municipiului Suceava
“Lipsit de modestie, experiența mea de 5 mandate aici la primărie poate conta în Parlament. Sunt oameni acolo care ajung în Parlament, care…mă rog, ajung așa cum ajung, puși de partid, care nu au condus doi oameni la viața lor. Experiența mea de viață, faptul că înainte de a fi primar, am fost director general executiv la Combinatul de Celuloză și Hârtie de la Suceava, în domeniu afacerilor, cu experiența publică, 20 de ani ca primar al municipiului Suceava, eu cred că mă îndreptățește să ocup un loc în Parlament.”
Cătălina Biholar- jurnalist Intermedia TV
“Ar trebui să tragă partidele de dumneavoastră.”
Ion Lungu- primarul municipiului Suceava
“Da, da.”
Cătălina Biholar- jurnalist Intermedia TV
“Doar că la Suceava politica e altfel.”
Ion Lungu- primarul municipiului Suceava
“Nu vreau să deschid o ”cutie a Pandorei”. Probabil, cel mai probabil voi candidat independent, îmi doresc să ajung în Parlament, sper să ajung.”
2 octombrie este termenul limită la care partidele și alianțele politice pot depune listele de candidați. Până la 4 octombrie, Biroul Electoral Central se va pronunța prin decizii în sensul admiterii, ori după caz respingerii, candidaturilor. Până la data de 17 octombrie, competitorii electorali pot depune listele de candidați și candidaturile independente pentru Senat și Camera Deputaților. Pe data de 19 octombrie, Birourile electorale de circumscripție le admit sau resping. Pe 28 octombrie, Birourile electorale de circumscripție constată rămânerea definitivă a candidaturilor pentru alegerile electorale din țară. Votarea pentru Parlament va fi pe 1 decembrie.