Numărul total al medicilor care își desfășoară activitatea în Spitalul Clinic Județean Suceava a crescut cu aproape 24% în perioada 2020 – 2024. Creșterea este semnificativă în condițiile în care, în ultimii patru ani, cea mai mare unitate medicală din județ a traversat atât pandemia, cât și un scandal de corupție major, care s-a încheiat cu condamnarea la trei ani de închisoare a unui fost șef de secție.
Spitalul Clinic Județean Suceava continuă să fie atractiv pentru medici chiar dacă a traversat cu greu pandemia de COVID-19 și chiar dacă a fost zdruncinat de un scandal de corupție care s-a încheiata medicală a crescut de la 260, cât erau în 2020, la 322 în 2024. În procente, creșterea este de 23,8%. În perioada menționată, numărul medicilor angajați cu contractare gărzi de la 39 la 73, iar numărul medicilor angajați cu contracte de prestări servicii de la 14 la 22.
Demnă de menționat este și faptul că în ultimii trei ani guvernul a blocat în mai multe rânduri angajările în sănătate, iar procedurile de deblocare a posturilor pentru medici au fost greoaie și au necesitat timp. Chiar dacă în prezent dispune de cel mai mare număr de medici din istoria sa, Spitalul Clinic Suceava se confrunte în continuare cu problema lipsei de personal pe anumite secții. Cea mai afectată este oncologia, care funcționează cu doar doi medici în contextul în care un medic a fost arestat pentru că a luat mită de la pacienți, iar alți doi medici sunt în concediu de creșterea copilului.