A încercat să ”gestioneze” șapte tone de cale ferată în interes personal

Un angajat al Consiliului Județean Suceava a fost prins în flagrant în timpul unui transport de șină de cale ferată furată. În total, ajutat de alte două persoane, ar fi furat aproape șapte tone de șină de cale ferată de la o fostă unitate militară din Păltinoasa. Flagrantul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, după ce polițiștii au monitorizat activitatea lor, care începea încă din luna septembrie. Cei trei bărbați au fost reținuți și sunt cercetați pentru furt calificat, iar Consiliul Județean Suceava urmează să se constituie parte civilă în dosar pentru recuperarea prejudiciului.

Cei trei suspecți au acționat timp de câteva săptămâni și au efectuat cel puțin nouă transporturi de șină de cale ferată înainte să fie prinși. Șina provenea de la o fostă bază militară aflată acum în proprietatea Consiliului Județean Suceava. Angajatul prins la furat era gestionar la Consiliul Județean prin serviciul administrativ și cunoștea exact amplasamentul și materialele disponibile. Acesta împreună cu complicii săi, tăiau șina în bucăți, o transportau cu un buldo-excavator până la un drum forestier, apoi o încărcau într-o mașină care o ducea la un centru de colectare a fierului vechi. Polițiști au organizat o acțiune de prindere în flagrant și au indisponibilizat atât mașina cât și șina furată. Suspecții sunt cercetați pentru furt calificat. În prezent, angajatului i s-a suspendat contractul de muncă, iar Consiliul Județean Suceava va calcula prejudiciul și va acționa legal pentru recuperarea acestuia.

Autor

  • Cătălina Biholar

    Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts Editor Coordonator Programe TV

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close