Anunț surpriză la „Târgul mărului”. Ion Lungu, simpatizant PSD

„Târgul Mărului” de la Fălticeni a fost ca un magnet pentru politicieni. După ce a vizitat standurile, președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a cumpărat un săculeț cu mere de la un producător local. Social-democrații au venit la târg în ziua următoare, însoțiți de primarul Sucevei, Ion Lungu. Edilul a anunțat că va susține echipa PSD în campania pentru alegerile parlamentare. În urma acestui anunț, președintele organizației municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Bălan, a declarat că Ion Lungu nu mai este liberal, ci „un pesedist ca toți pesediștii”.

În contextul celor două rânduri de alegeri care vor avea loc la sfârșitul acestui an, târgul mărului de la Fălticeni a atras politicieni de la mai toate partidele. După ce a vizitat standurile, președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a cumpărat un săculeț cu mere de la un producător local.

Gheorghe Flutur- președintele PNL Suceava
“Și eu am cumpărat o plasă de mere de aici, cu Jonathan. Trebuie să observ că s-au dezvoltat proprietarii de livezi. A fost timid la început, acum stau de vorbă cu ei. 5 hectare, 10 hectare este un lucru extraordinar. Și am mai văzut că se întâmplă ceva. Mulți au venit sub asociația produs în Bucovina și au participat la multe târguri și au început să vândă mai bine., iar mai nou văd că-i primesc marile magazine să furnizeze mere.”

Echipa PSD, condusă de președintele Ioan Stan, a vizitat Târgul de la Fălticeni în cursul zilei de duminică. Din echipă au făcut parte parlamentari Mirela Adomnicăi și Gheorghiță Mândruță, fostul subprefect Cristian Șologon și președinta organizației de femei a PSD Suceava, Larisa Blănari. Social-democrații au mai fost însoțiți de Ion Lungu, primarul liberal care a condus Suceava timp de 20 de ani. În fața camerelor de filmat, Ioan Stan i-a oferit cuvântul primarului Ion Lungu, care a anunțat că este simpatizant PSD și că va sprijini candidații social-democrați în campania pentru alegerile parlamentare.

Ion Lungu- primarul municipiului Suceava
“Voi susține echipa PSD-ului, doamne ajută și la Suceava și la Fălticeni și unde va fi nevoit, domnule președinte. Nu, nu sunt membru PSD, simpatizant deocamdată. Și în echipa PSD, și în echipa PSD.”

Primarul de la Fălticeni, Cătălin Coman, și-a amintit că Ion Lungu i-a sprijinit proiectele în calitate de reprezentant al Asociației Municipiilor și Orașelor.

Cătălin Coman- primarul municipiului Fălticeni
“Dar doar la nivel de culoare, atât în rest colaborarea a fost extraordinară și vreau să-i mulțumesc cu ocazia asta, că nu am avut ocazia până acum să o spun public, domnului primar Lungu, pentru că a fost din partea Asociațiilor Municipiilor din România un membru în Comisia, în CAIL-ul, la Ministerul de Finanțe, de fiecare dată a susținut tot ceea ce solicitam noi de la Fălticeni, a fost primul care m-a anunțat de fiecare dată, de cele mai multe ori înaintea documentului oficial, că solicitările noastre și proiectele noastre au fost aprobate.

În urma anunțului făcut de Ion Lungu, președintele Organizației Municipale Suceava PNL, Ioan Balan, a declarat că Ion Lungu și-a ales singur calea și că și-a clarificat apartenența politică. Ion Lungu nu mai este liberal, este un pesedist ca toți pesediștii, a declarat Ioan Balan.

Autor

  • Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
    În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
    În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
    În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
    În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

    View all posts Producător RTV (știri)

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close