ÎPS Calinic: Îndemn la milostenie și dragoste creștină

Pe 3 noiembrie 2024, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a oficiat Sfânta Liturghie cu un îndemn puternic la cultivarea virtuților creștine. Inspirat de Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, ierarhul a subliniat importanța milosteniei.

Numeroși credincioși s-au adunat sub streașina mănăstirii pentru a se ruga și pentru a primi binecuvântarea arhierească, precum și pentru a duce cinste moaștelor Sfântului Ioan cel Nou, cunoscut pentru minunile sale și grabnicul ajutor oferit celor în suferință. În cadrul slujbei, protosinghelul Gherasim Soca de la Mănăstirea Putna a explicat în predica sa că dobândirea vieții veșnice depinde de alegerile noastre și de faptele de milostenie pe care le săvârșim în această viață. El a subliniat că starea lăuntrică a fiecăruia determină calea pe care o va urma în viața de apoi, fie către Dumnezeu, fie departe de El. În încheiere, Înaltpreasfântitul Părinte Calinic a mulțumit celor prezenți, și-a dat citire unui decalog al milosteniei, îndemnând credincioșii să-și deschidă inimile spre faptele bune pentru a primi răsplătirea cerească. De pildă:

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic- Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
“Când ai mai mult, dă mai mult, iar dacă ai mai puțin, dă mai puțin. Dar nu pregeta să faci bine în niciuna din zilele vieții tale.”

Apoi, Înaltul Calinic, i-a binecuvântat pe toți cu apă sfințită și a rostit rugăciuni pentru sănătate și dezlegare, cu un gând special pentru cei care suferă de depresie sau alte afecțiuni sufletești.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Adriana Dascălu Bulină

    Adriana Dascălu-Bulină: realizatoare a emisiunilor ”Prima oră” (în direct, în fiecare dimineață, de la 07:00 la 08:00) și ”Acasă în Diaspora” (difuzată marțea, de la ora 20:00), are o experienţă în mass-media (radio, tv, ziar) din anul 1994. A strâns multe premii și nominalizări pentru jurnalism și implicare socială, dar crede că una dintre cele mai mari realizări ale ei este este campania ”Oprește cancerul de col uterin!”, pe care, ca fostă bolnavă, a inițiat-o în anul 2014. Pentru că, nu-i așa?, informarea și prevenția merg mână în mână pentru un stil de viață sănătos și frumos! Colegii spun despre Adriana că este o colegă foarte săritoare, care niciodată nu te lasă la greu. Experienţa acumulată îşi spune cuvântul, fiind echilibrată şi perfecţionistă. În timpul liber face sport, se relaxează cu familia și ascultă heavy metal. Este mama lui Luca, viitor mare fotbalist și este mare iubitoare de pisici și flori!

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close