Campionatul Județean de Șah pentru Juniori a adunat, la Vatra Dornei, un număr impresionant de tineri pasionați de șah, semn că această competiție a devenit un eveniment de referință pentru acest sport la nivel național. Organizat de Clubul Sportiv Municipal „Rarăul” Câmpulung, în colaborare cu Clubul Sportiv „Şah” Suceava, concursul a adus împreună cei mai promițători juniori din tot județul.
Campionatul Județean de Șah Rapid pentru copii și tineri, ediția I, organizat pe 2 noiembrie 2024 la Suceava,
a fost un eveniment deosebit, dedicat sportului minții. Desfășurată în sala ”Mitropolitul Vladimir de Repta”, din cadrul Campusului Seminarului Teologic, competiția a fost realizată în urma unui parteneriat între Clubul Sportiv Șah Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic. Adresat tinerilor născuți din 2005 încoace, evenimentul a atras 150 de participanți din județ, legitimați la cluburi de șah, precum și elevi din școlile sucevene. Jocurile s-au desfășurat în șapte runde de șah rapid, fiecare partidă durând 12 minute plus 5 secunde increment per mutare. Competiția a fost împărțită în 8 categorii de vârstă, cu premii acordate pentru cei mai buni trei jucători din fiecare categorie. Organizatorii și participanții au subliniat multiplele beneficii ale șahului, care dezvoltă gândirea strategică, memoria și creativitatea, fiind un instrument valoros în educația tinerilor.
Arhimandritul Paul Vlad Lungu și ceilalți organizatori au scos în evidență colaborarea fructuoasă între biserică și instituțiile sportive și au spus că doresc să transforme astfel de competiții într-o tradiție, pentru a promova șahul la nivelul eparhiei și în județul Suceava.
La finalul competiției, unul dintre cei mai tineri participanți, Albert în vârstă de 5 ani și jumătate, a sintetizat în câteva cuvinte ce înseamnă acest sport pentru cineva care l-a descoperit atât de devreme.