Foști studenți suceveni, pe podium la RoboChallenge

România a obținut un rezultat impresionant la competiția internațională de robotică Robo Challenge, desfășurată la Universitatea Politehnica București. Printre echipele premiate s-a remarcat și Electro Racers de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Aceasta a contribuit la cele 25 de medalii care au plasat România pe primul loc în clasamentul competiției și au confirmat excelența românească în domeniul roboticii.

La această competiție au participat peste 175 de echipe și 1000 de roboți din 25 de țări de pe 5 continente. Pe lângă echipa Electro Racers din Suceava și au mai adjudicat medalii echipe de la universități și licee din orașe precum Cluj-Napoca, Oradea, Constanța și București. Echipa Electro Racers, formată din Alexandru Bilius, Ovidiu Chiraș și Robert Turliuc, a fost îndrumată de către șeful de lucrări, dr. inginer Adrian-Ioan Petrariu, cadru didactic la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava și a obținut anul acesta locul 3, medalia de bronz la secțiunea Micro Sumo, unde au participat 92 de echipe din șapte țări diferite, precum Mexic, Polonia, Turcia, Lituania, Peru, Grecia.

Ș.l.dr.ing Adrian Ioan Petrariu- FIESC USV
“Echipa a primit invitație oficială de a prezenta România la competiția All Japan Robot Sumo Tournament din Japonia, ce va avea loc în perioada 7-8 decembrie 2024. Momentan, membrii echipei Electro Racers, care au câștigat locul 3 la competiția Robot Challenge de anul acesta, sunt angajați ai unor mari companii naționale, cum ar fi Magna Alex Bilius, este layout engineer la compania respectivă, Ovidiu Chiraș este layout engineer la Continental Automotive Iași, iar Robert Turliuc este net developer la Siemens din Brașov. Fostii studenți sunt ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, specializările electronică aplicată și automatică și informatică aplicată din 2018. Participarea de către echipă a fost încă din timpul studenției unde au avut prima dată contact cu acest tip de competiții și cu participanții din alte țări de nume în dezvoltarea tehnologică și de robotică.”

RoboChallenge a fost un adevărat spectacol al inovației și a atras tineri pasionați de robotică și profesioniști din întreaga lume care au împărtășit idei și au demonstrat abilități remarcabile în tehnologie și inginerie.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Adriana Dascălu Bulină

    Adriana Dascălu-Bulină: realizatoare a emisiunilor ”Prima oră” (în direct, în fiecare dimineață, de la 07:00 la 08:00) și ”Acasă în Diaspora” (difuzată marțea, de la ora 20:00), are o experienţă în mass-media (radio, tv, ziar) din anul 1994. A strâns multe premii și nominalizări pentru jurnalism și implicare socială, dar crede că una dintre cele mai mari realizări ale ei este este campania ”Oprește cancerul de col uterin!”, pe care, ca fostă bolnavă, a inițiat-o în anul 2014. Pentru că, nu-i așa?, informarea și prevenția merg mână în mână pentru un stil de viață sănătos și frumos! Colegii spun despre Adriana că este o colegă foarte săritoare, care niciodată nu te lasă la greu. Experienţa acumulată îşi spune cuvântul, fiind echilibrată şi perfecţionistă. În timpul liber face sport, se relaxează cu familia și ascultă heavy metal. Este mama lui Luca, viitor mare fotbalist și este mare iubitoare de pisici și flori!

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close