Activistul de mediu Daniel Bodnar, președintele Asociației „Străjerii Bucovinei” a anunțat că suspendă lupta împotriva „mafiei lemnului”, ca urmare a rezultatelor înregistrate la alegerile parlamentare în județul Suceava. Daniel Bodnar s-a înscris în cursa electorală ca independent și a reușit să obțină aproximativ 7.000 de voturi, care au fost insuficiente pentru câștigarea mandatului de deputat.
Reprezentanții Asociației Străjerii Pădurilor au transmis un comunicat de presă în care au explicat că întrucât de-a lungul timpului s-au expus unor pericole fizice majore, de la amenințări până la loviri și alte forme de violență, au decis să ducă lupta împotriva hoților de lemne la un alt nivel. Din acest motiv, președintele Asociației, Daniel Bodnar, a candidat la alegerile parlamentare de pe 1 decembrie ca independent, în speranța că va obține un mandat de deputat. Deși a câștigat aproape 7.000 de voturi, activistul de mediu nu a reușit să ajungă în Parlament. Dezamăgit de rezultate, Daniel Bodnar a anunțat că suspende lupta împotriva mafiei lemnului.
Daniel Bodnar- președintele Asociației Străjerii Pădurilor
„Dragi suceveni, vreau să vă anunț că am luat decizia împreună cu colegii de a suspenda aceste acțiuni pe care le facem și am înțeles mesajul pe care l-ați transmis duminică la vot. Un mesaj clar, acela de a arunca toată puterea în mâinile acelor așa ziși suveraniști, acelor așa-l deși patrioți, cei din Aur, SOS și POT. Mesajul pe care l-ați transmis este unul destul de greu de digerat, dar acceptăm situația, este democrație și siguranța noastră este mai importantă decât interesele partidelor. Am mers independent pentru că am vrut să avem o voce liberă, o voce curată în Parlamentul României, dar ne trezim cu reprezentanți puși într-un gest de sfidare de pe la București, de pe la Iași, ca să fie reprezentanții Bucovinei în Parlamentul României. Vă mulțumesc, nu am niciun fel de ranchiune față de nimeni. Vom suspenda aceste acțiuni pentru că siguranța noastră este un joc la fiecare acțiune, și doar prezența activă și implicarea 100%-a poliției a făcut ca faptele din trecut să nu se mai repete. Le mulțumesc celor 7000 de suceveni care au avut gândul cel bun și au ales curat alături de noi, dar nu poți să dai puterea unor extremiști care nu au făcut absolut nimic 4 ani de zile și pe lângă toate astea ne-au și umilit trimițând candidați din alte județe.”