Robotul umanoid care învață alături de studenți la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău

Inteligența artificială a fost mereu un subiect controversat. În timp ce unii îi evidențiază riscurile, alții îi apreciază beneficiile. La Bacău, tehnologia a demonstrat partea sa pozitivă. Universitatea ”Vasile Alecsandri” a achiziționat un robot umanoid care este capabil să ajute studenții să învețe mai eficient. Acest asistent avansat poate mișca brațele, poate vorbi aproape orice limbă și are abilitatea de a spune chiar și glume.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Dalia-Ștefania Ionesi a avut primul contact cu lumea televiziunii în anul 2018 prin participarea la o emisiune difuzată pe un post național. În anul 2023 a absolvit Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării în cadrul Universității "Ștefan cel Mare" Suceava, iar în același an a început studiile masterale în Comunicare, Media și Industrii Creative la aceeași universitate. După 5 ani a revenit în televiziune, ca de redactor la Intermedia, datorită responsabilității, spiritului de competitivitate și aspirațiilor de a contribui la un peisaj media divers.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close