Elevii au revenit la cursuri în modulul 3. Vacanța de ski din Suceava: 24 februarie – 2 martie

Elevii și copiii de grădiniță au început pe 8 ianuarie 2025 modulul 3 de cursuri, care se va desfășura pe parcursul a șase săptămâni, până la data de 21 februarie. În prima săptămână a acestui modul, diriginții claselor a V-a vor întocmi listele pentru acordarea burselor de merit și de reziliență. Nici bine nu se vor obișnui din nou cu școala, că urmează o nouă săptămână liberă. Conform deciziei Inspectoratului Școlar Suceava, ”vacanța de ski” va avea loc între 24 februarie – 2 martie 2025.

În prima săptămână din modulul 3, diriginții claselor a 5-a vor întocmi listele pentru acordarea burselor de merit și de reziliență. Aceste burse se calculează pe baza mediilor obținute în primele două module ale anului școlar.

Media necesară pentru bursa de merit este de minimum 9,50, iar pentru cea de reziliență de cel puțin 7, până la atingerea procentajului minim de 30% din elevii clasei după includerea burselor de merit. Situațiile finale trebuie transmise până pe 15 ianuarie, iar prima plată a burselor este programată pentru 20 februarie. La finalul modulului 3 încep și probele pentru bacalaureat. În luna martie 2025 au loc simulările, atât pentru evaluarea națională de la clasa A8, cât și pentru bacalaureat. Următoarele două module, până la finalul anului școlar, sunt vacanța de vară, va începe pe 21 iunie 2025.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close