”Turul doi, înapoi!” Protest organizat de AUR în Suceava

Sucevenii au răspuns în număr mare invitației partidului AUR pentru a-și exprima nemulțumirea față de anularea turului II al alegerilor prezidențiale și pentru a cere demisia președintelui Klaus Iohannis, considerat ilegitim și ilegal în funcția de la Cotroceni. Conform organizatorilor, în centrul Sucevei au manifestat aproximativ 1000 de persoane. Nu au fost doar membri de partid, ci și alte persoane care împărtășesc aceleași nemulțumiri.

Aproximativ 1.000 de persoane, cum au estimat organizatorii, au participat sâmbătă pe esplanada Casei de Cultură din Suceava la protestul organizat de Alianța pentru Unirea Românilor. Din partea AUR au fost prezenți președintele interimar al partidului, deputatul Dan Filimon, parlamentarii locali, Veronica Grosu, Petru Negrea, Florin Pușcașu, dar și alți aleși și lideri locali. Participanții au solicitat reluarea alegerilor cu turul 2 de la prezidențiale, respectarea statului de drept și a valorilor unei României Europene și suverane.

Adrian Clem- protestatar
„Sunt generația acelor tineri care acum 35 de ani, dau și lacrimile, aici, în piață, strigam jos dictatura. O dictatură comunistă pentru care noi am suferit foarte mult. Am avut drepturi interzise, n-aveai voie să înfini totul, să cunoaști. La vârsta asta, după 35 de ani, la moarte ne putem gândi cu toții. Dar la faptul că vom ajunge din nou în piață, să ne strigăm drepturile, să ne cerem drepturile și să scandăm din nou jos dictatura.”

Nemulțumirile au vizat și măsurile abuzive impuse de guvern prin ordonanțe de urgență, în detrimentul mediului economic deja vulnerabil. Pe parcursul a două ore, protestatarii au scandat în fața casei de cultură din Suceava și pe traseul de la casa de cultură către Palatul de Justiție și Prefectură.

Dan Filimon- președinte interimar AUR Suceava
“Din punctul meu de vedere, până la urmă, nu e vorba numai de alege, este vorba de onoarea și demnitatea noastră a românilor. Ni s-a luat și mâncarea, ni s-au luat multe drepturi, acum ni se ia ultimul drept, cel de om liber. Noi pentru asta suntem aici cu precădere, pentru onoarea și demnitatea noastră. În special, acum, aici, la Suceava a bucovinenilor. Noi n-am fost niciodată slugi în Bucovina. În Republica Câmpulungului, nici măcar domnitorul nu îndrăzneasca să-și trimită oștile ca să-și colecteze dările, după cum spunea Dimitrie Cantemir.”

Cătălina Biholar- jurnalist Intermedia
“Manifestația aceasta, totuși, arată că încă suntem liberi, că putem manifesta public. Credeți că aceia care dețin puterea în momentul de față pot să meargă și mai departe, să îngrădească și acest drept de a manifesta?”

Dan Filimon- președinte interimar AUR Suceava
“Tocmai de asta manifestăm, pentru că lucrurile nu se vor opri aici.”

Florin Pușcașu- deputat AUR Suceava
“Succesul nostru al protestelor noastre va veni probabil după multe, multe eforturi, fiindcă puterea actuală este încrâncenată și nu vrea să renunțe la scaunele pe care le ocupă în baza unor principii democratice. De fapt, au călcat democrația în picioare, au anulat voturile românilor și prin aceasta și-au dat cu adevărat măsura conștiinței lor civice. Nu vorbim aici de un demers politic, vorbim de principii fundamentale pe care orice cetățean din România este obligat să le respecte. Vorbim de libertate, de demnitate, de suveranitatea poporului, care este înscrisă în Constituție, Constituție care a fost călcată în picioare de către actuala putere și de către curtea constituțională, exact cea care trebuia să o apere. Și în aceste condiții poporul se simte nu doar batjocorit, se simte umilit mult mai mult decât a fost vreodată în cei 35 de ani de democrație.”

Cătălina Biholar- jurnalist Intermedia
“Totuși, care este rolul aur în manifestația aceasta?”

Florin Pușcașu- deputat AUR Suceava
În condițiile în care societatea civilă încă nu este pe deplin maturizată și organizată ca să poată să preia și să transmită în mod eficient dorințele poporului, aur și asumă. De fapt, aur este poporul român care a înțeles că trebuie să fie reprezentat politic ca să conteze în fața celor care uzurpă puterea în România.

Evenimentul s-a încheiat pe Esplanada Casei de Cultură, unde participanții s-au unit într-o horă a unirii simbolică.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close