Bonusurile pensionarilor din Romsilva, tăiate

După mai bine de 30 de ani, statul român a renunțat la bonusurile acordate angajaților Romsilva la pensionare. Sumele nu sunt deloc neglijabile. De exemplu, bonusurile nete acordate celor 146 de salariați ai Direcției Silvice Suceava în ultimii cinci ani depășesc 1,6 milioane de euro.

Ministrul Mediului Mircea Fechet a anunțat că angajații RomSilva nu vor mai beneficia de bonusuri acordate la pensionare. Oficialul a făcut declarația în urma unei ședințe la care au participat reprezentanții RomSilva.

Mircea Fechet- ministrul Mediului
„Fie că ne referim la tot felul de prime, fie că ne referim la bonificații, la premii, la pensionare sau cu alte ocazii, am dispus de astăzi să discute cu reprezentanții sindicatelor, să discute cu reprezentanții angajaților și să se asigure că astfel de sume nu se vor plăti în anul 2025 și nu se vor plăti nici în viitor.”

Sumele pe care angajații rom silva le încasau la pensionare nu erau deloc de neglijat din potrivă. De exemplu, cele 146 de persoane din cadrul direcției Silvice Suceava care s-au pensionat în ultimii 5 ani au încasat în total 8.355.631 de lei, adică peste 1.6 milioane de euro. Este drept că direcția Silvica Suceava este una dintre cele mai performante din țară.

Mircea Fechet- ministrul Mediului
„Totodată am cerut o analiză foarte fermă, foarte strictă, la nivel de direcție silvică, la nivel de ocol silvic, la nivel de canton, pentru că există foarte multe anomalii. Sunt direcții silvice mai bine de jumătate care pierd bani în fiecare zi, cu alte cuvinte, angajații când vin la serviciu dimineața, încă din primul minut încep să facă pierderi pentru regie și pentru statul român, la fel cum sunt direcții silvice extrem de performante, care practic țin în spate pe cele care nu știu să-și facă treaba.”

După ce Mircea Fechet a anunțat că va tăia sumele uriașe acordate personalului Silvic la pensionare, conducerea RomSilva a transmis un punct de vedere în care a precizat că bonusul tăiat a fost acordat pentru prima dată în 1992. Se arată în comunicatul transmis de RomSilva.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close