TikTok: Sursa autodiagnosticării psihologice pentru mulți adolescenți

De Ziua Siguranței pe Internet, World Vision România a lansat studiul Generația TikTok, care arată că 8 din 10 tineri între 14 și 19 ani accesează TikTok zilnic. Peste jumătate dintre aceștia intră de mai mult de patru ori pe zi, iar mulți se bazează pe platformă și pentru informații. Cu toate acestea, aproape 42% dintre tineri nu verifică sursele, iar autodiagnosticarea psihologică pe TikTok devine o practică tot mai frecventă. Psihologii atrag atenția asupra riscurilor acestei tendințe, care poate afecta negativ relațiile sociale și dezvoltarea personală a adolescenților.

În era digitală, rețelele sociale influențează profund adolescenții, nu doar în ceea ce privește modul în care comunică, dar și în felul în care își formează opiniile și caută informații. Un studiu recent arată că 41,6% dintre tineri nu verifică sursele pe care le găsesc pe TikTok, iar unul din 10 adolescenți și-a pus singur un diagnostic psihologic după vizionarea conținutului de pe platformă. Specialiștii avertizează că acest comportament poate duce la autodiagnosticări eronate și la asumarea unor tratamente nepotrivite.

Mihaela Pavăl- psiholog clinician
„Această tendință ridică întrebări importante despre influența rețelelor sociale asupra percepției sănătății mentale și despre pericolele autodiagnosticării greșite. Mulți creatori nu sunt specialiști în domeniu, dar vorbesc despre sănătatea mintală bazându-se pe experiențele lor personale sau pe surse incomplete. Astfel, tinerii care urmăresc aceste materiale pot începe să-și interpreteze propriile comportamente și emoții prin prisma unor diagnostice pe care nu le înțeleg pe deplin.
Este rezultatul unui acces facil la informații nevalidate, al nevoii de a găsi explicații pentru propriile trăiri, astfel unii tineri pot ajunge să se identifice prea mult cu un diagnostic pe care nu l-au, ceea ce le poate afecta dezvoltarea personală și relațiile sociale.”

TikTok este folosit de tineri nu doar pentru divertisment, ci și pentru informare, însă mulți pot influența percepțiile adolescenților, inclusiv în privința sănătății mintale. Pentru a combate aceste riscuri, TikTok și World Vision România au lansat o campanie de educație digitală ce le oferă tinerilor instrumentele necesare pentru a analiza critic și în siguranță informațiile întâlnite online.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Dalia-Ștefania Ionesi a avut primul contact cu lumea televiziunii în anul 2018 prin participarea la o emisiune difuzată pe un post național. În anul 2023 a absolvit Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării în cadrul Universității "Ștefan cel Mare" Suceava, iar în același an a început studiile masterale în Comunicare, Media și Industrii Creative la aceeași universitate. După 5 ani a revenit în televiziune, ca de redactor la Intermedia, datorită responsabilității, spiritului de competitivitate și aspirațiilor de a contribui la un peisaj media divers.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close