Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a anunțat două măsuri importante menite să îmbunătățească accesul pacienților la îngrijire medicală și condițiile din unitatea spitalicească. Începând cu 22 aprilie 2025, programul de vizitare a pacienților va fi modificat, pentru a asigura un mediu optim pe secții, iar gărzile pentru infarct miocardic acut au fost reluate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, doctorul Monica Terteliu, noul program de vizitare va fi următorul. Pe toate secțiile, cu excepția ATI, de luni până vineri, între orile 16 și 20, sâmbăta, duminica și în zile de sărbători legale, între 12 și 18. Pe secția anestezie și terapie intensivă, ATI, zilnic, între 12 și 14, respectiv 18 și 20. Această măsură vine în sprijinul pacienților, personalului medical și aparținătorilor, transmit reprezentanții celei mai mari unități spitalicești din județul Suceava.
Dr. Monica Terteliu- purtător de cuvânt Spitalul Suceava
„Modificarea programului de vizitare are ca și cauze, în principal, partea organizatorică, atât din punct de vedere al aglomeracelor pe secție, când pacientul avea nevoie de un program de odihnă, În al doilea rând, pentru administrarea tratamentului, deși intervalul de timp oricum va surprinde și o administrare a tratamentului, chiar dacă este între 2 și 6 sau între 16 și 20. Și, nu în ultimul rând, să previn aglomerația și ambuteiajele care apăreau în parcare, datorită multitudinei mașinilor și parcate, fiecare vreau să intre sau care vreau să iasă, apropo de programul de lucru al personalului medical și programul de vizită.”
Pe de altă parte, Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava a anunțat că medicii Paul Turcoman și Laurian Blaga au reluat gărzile pentru infarct miocardic acut.