Comunitatea din Adâncata, în jurul mesei, la Târgul Produselor Tradiționale de Post

Tradiționale, reinventate sau importate din alte culturi, zeci de feluri de bucate de post au fost pregătite cu migală de gospodinele din comuna Adâncata pentru a participa la Festivalul Produselor Tradiționale de Post. Evenimentul a ajuns la cea de-a 11-a ediție și, deși a început timid, reunește acum numeroase gospodine care împărtășesc rețete și adună comunitatea în jurul mesei.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts
  • Tudor Hociung și-a început activitatea în presă în 2021, după o perioadă în care a activat în consultanță politică. Este absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice. Ulterior, a urmat un master în Management și Guvernare la SNSPA București și un program postuniversitar în diplomație la Institutul Diplomatic Român. În 2023, și-a continuat studiile cu un master în Managementul Instituțiilor Educaționale la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. În prezent, este redactor de știri și moderatorul emisiunii Suceava 360, program dedicat încurajării mediului antreprenorial local.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close