Tren direct Suceava – Mangalia, cu ocazia minivacanței de 1 mai

CFR Călători introduce un tren direct între Suceava și Mangalia, în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai, pentru a facilita deplasările spre litoral în minivacanța de 1 Mai. Garnitura va circula zilnic și ar putea fi suplimentată, în funcție de cerere. Măsura vine în contextul în care se așteaptă un flux crescut de călători spre stațiunile de la malul mării, mai ales în rândul tinerilor și al celor care aleg să-și petreacă începutul lunii mai în vacanță.

Dalia Ghenghea- jurnalistă
“În programul trenurilor care vor circula în perioada următoare se regăsește ruta Suceava-Nord-Mangalia. Este de remarcat totuși perioada destul de îndelungată în care acesta va funcționa și anume 25-26 aprilie și 4-5 mai 2025.”

Sucevenii consideră că ruta Suceava-Mangalia este binevenită, însă nu sunt convinși că va fi intens utilizată în perioada mini-vacanței de 1 mai. Cei mai mulți spun că preferă să petreacă această perioadă alături de familie și apropiați, inclusiv tinerii.

“Ce mai probabil voi petrece timp cu familia?

Absolut nimic deocamdată, îmi pare rău, nu știu să vă zic.

Avem un botez în familie oricum și pe rețele. Și mai încolo ne-am propus, dar nu de 1 mai. Tineretul se însigură că da. Noi cred că nu mai avem ce căuta.

Să petrec timpul în familie alături de cei dragi de soț și de copii.”

CFR Călători mizează pe frecvența ridicată a trenurilor între București Nord și Constanța, cu plecări la fiecare una-două ore pentru a asigura legături eficiente către litoral. În ceea ce privește trenul Suceava-Mangalia, acesta este compus pentru moment din vagoane de clasa 1 și a 2, însă compania nu exclude posibilitatea extinderii capacității, în funcție de solicitările venite din partea pasagerilor. Pentru a putea estima corect cererea și a adapta capacitatea trenurilor în funcție de numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă achiziționarea biletelor cu anticipație. și îndepărtați rețeta de rețetă.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Dalia-Ștefania Ionesi a avut primul contact cu lumea televiziunii în anul 2018 prin participarea la o emisiune difuzată pe un post național. În anul 2023 a absolvit Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării în cadrul Universității "Ștefan cel Mare" Suceava, iar în același an a început studiile masterale în Comunicare, Media și Industrii Creative tot la USV. După 5 ani a revenit în televiziune, ca redactor la Intermedia, datorită responsabilității, spiritului de competitivitate și aspirațiilor de a contribui la un peisaj media divers.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close