Au început lucrările de asfaltare a drumului județean 155P, pe sectorul Baia – Bogata. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și primarul comunei Baia, Maria Tomescu, au fost prezenți pe șantier pentru a discuta cu echipele de drumari și cu localnicii. Artera nu a mai fost modernizată din anul 2008, iar starea avansată de degradare afecta siguranța traficului rutier. Proiectul prevede turnarea unui covor asfaltic pe o distanță de aproximativ 4,5 kilometri. Recent, au fost finalizate lucrările de asfaltare pe DJ 209H, între Cornu Luncii și Sasca Mică, pe un tronson de 2,5 kilometri, urmând să fie aplicate marcajele rutiere.
Authors
-
Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
View all posts -
Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.
View all posts