Pe data de 29 aprilie, România marchează Ziua Veteranilor de Război, o zi de profund respect și recunoștință față de cei care au luptat cu demnitate pentru apărarea țării. La Suceava, această zi a fost celebrată prin ceremonii oficiale și momente de reculegere. Reprezentanți ai autorităților locale, militari activi, veterani, elevi și simpli cetățeni s-au adunat în centrul municipiului pentru a-i onora pe cei care, în vremuri de cumpănă, și-au pus viața în slujba patriei.
Authors
-
Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
View all posts -
Tudor Hociung și-a început activitatea în presă în 2021, după o perioadă în care a activat în consultanță politică. Este absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice. Ulterior, a urmat un master în Management și Guvernare la SNSPA București și un program postuniversitar în diplomație la Institutul Diplomatic Român. În 2023, și-a continuat studiile cu un master în Managementul Instituțiilor Educaționale la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. În prezent, este redactor de știri și moderatorul emisiunii Suceava 360, program dedicat încurajării mediului antreprenorial local.
View all posts