Indemnizația primarului și a viceprimarilor din Suceava a devenit motiv de dispută politică. Un consilier local din partea AUR l-a acuzat pe primarul Vasile Rîmbu că și-ar fi mărit veniturile cu 50%, prin acordarea unui spor pentru implementarea de proiecte europene, în timp ce a tăiat sporurile celorlalți angajați ai primăriei. În replică, edilul a declarat că indemnizația sa este similară cu cea a fostului primar, iar sporul pentru fonduri europene a fost acordat legal, printr-o dispoziție semnată de secretarul primăriei. Vasile Rîmbu susține că a tăiat sporurile angajaților din primărie care fuseseră acordate discreționar de fosta conducere, fără ca beneficiarii să fi lucrat efectiv la proiecte europene.
Un consilier local al AUR l-a acuzat pe primarul Sucevei Vasile Râmbu că și-a crescut salariul cu 50% prin acordarea unui spor pentru implementarea de proiecte europene, în timp ce a tăiat sporurile unor angajații ai primăriei. Acuzația îi vizează și pe viceprimarii Dan Ioan Cușnir și Daniel Ungurean. După majorare, indemnizația primarului a ajuns la 19.073 de lei, iar cea a viceprimarilor la 17.000 de lei, iar cea a viceprimarilor, la 17.000 de lei. Majorările ar fi fost acordate printr-o dispoziție semnată de secretarul primăriei, Ioan Ciutac, în luna noiembrie a anului trecut, când Vasile Râmbu a anunțat că primăria are probleme financiare și că va tăia unele sporuri ale angajaților pentru a face economii la buget.
În replică, Vasile Râmbu a precizat că încasează aceeași indemnizație pe care a avut-o și fostul primar, Ion Lungu, că sporul pentru fonduri europene a fost acordat cu respectarea legislației în vigoare și că a tăiat sporuri acordate de vechea conducere a primăriei în mod discreționar unor persoane care nu lucrau la proiecte europene.
Vasile Rîmbu- primarul Sucevei
“Domnilor, n-a avut loc niciun fel de majorare odată cu data de 25 octombrie la preluare mandatului meu. Am primit aceeași dispoziție pe care o am avut-o și în vechea conducere a primăriei. Diferența este că staia a fost semnată de primar asta altă nu, de mine, pentru că trebuie să vă dezamăgesc. Așa. Salarul este acordat conform lege și dacă a fost aplicată și a fost aplicată o majorare, a fost după lege, după numărul de proiecte accesate și după valoarea atrasă. Legea spune să ai 20 de proiecte, nu? Nu 20 de proiecte, 5 proiecte cu 20 milioane. Noi avem peste 40-50 de proiecte cu peste 500 de milioane, 600 de milioane. Și legea mai spune așa, se majorează, nu că se poate majora. Ei, tot după aceste principii și după aceste reguli și după această situație, și în anii trecuți s-au majorat la aceeași proporție și suma este exactă, deci nu am tăiat din loc nu știu unde și să-mi pun mie în salariu. Sunt beneficiate aceste sporuri și cei de la Direcția Generalului Proiectului European. Deci cei care sunt implicați direct în proiectele europene, proporțional cu timpul prestat. Și cineva să mă întreabă, dar de ce a fost a spus, că nu știu ce? Da, așa este. Au fost eliminate anumite zboruri acordate necuvenit. Deci nu ăsta pentru angajați care nu aveau nici împlinire, nici mânică cu proiecte europene.”
Ioan Ciutac- secretarul primăriei
“Atâta timp cât ele au fost semnate și de legalitate și, sigur, semnate de bine ca să înțeleagă toată lumea, pentru a semna problema conflictului de interese, că primarul și polițialarul de aici e semnată și este o altă dispoziție prin care am fost desemnat să semnează dispoziția primarului pentru stabilirea indemnizației, din care beneficiază, nu era vorba neapărat de 50%, e vorba de indemnizația care s-a stabilit. Sigur, are și un sport de 50%, este o altă dispoziție care, ma imputerniceste pe mine să semnez în locul primarului, iar pe juristul, directorul direcției juridice să semneze în locul meu pentru legalitate. Într-un moment dat, toate condițiile legale nu au nicio problemă.”
Dan Cușnir- viceprimarul Sucevei
“În timp ce fostul primar și-a semnat singur salarizarea, actualul primar nu și-a semnat salarizarea. Ca să fie foarte clar înțeles În timp ce același salar al fostului primar era prezentat ca fiind cel mai mic din țară, în aceleași instituții de presă, acum se prezintă ca fiind ceva spectaculos, deși nu s-a schimbat nimic.”
Acordarea sporului de până la 50% pentru implementarea de proiecte europene are bază legală, însă nu este obligatorie. Potrivit legii salarizării, majorarea se acordă aleșilor locali, primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene în limita bugetului aprobat cu această desinație și numai în situații în care primăriile au atras fonduri europene. Regulamentul cadru din 15 martie 2023 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice stabilește inclusiv, sporul se acordă în funcție de timpul efectiv lucrat lunar pentru activitățile proiectului și prevăzute corespunzător în fișa postului. Legea nu face această precizare și în cazul aleșilor locali. Se arată în regulamentul cadru din 15 martie 2023 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Juriștii consultații de reporterul Intermedia au explicat că în România a existat un singur ales local, care a anunțat că a renunțat la sporul pentru atragerea fondurilor europene, pe motiv că implementarea acestor proiecte intră în fișa postului. Este vorba despre Marin Mina, fost președinte al Consiliului Județean Giurgiu. numai că o închetă realizată de Digi24 a demonstrat că afirmațiile sale erau neadevărate.