Autoritățile desfășoară controale și în căminele pentru persoane vârstnice din județul Suceava. În urma verificărilor recente, a fost descoperit un azil clandestin într-o pensiune din localitatea Șaru Dornei, unde erau cazați cinci bătrâni, dintre care trei cu handicap. Unitatea a fost sancționată cu o amendă de 40.000 de lei, de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică. Deși pensiunea nu îndeplinește condițiile unui azil, bătrânii nu au putut fi mutați din cauza unei găselnițe legislative. Potrivit autorităților sucevene, ei au încheiat contracte de cazare pe viață cu administratorii pensiunii și nu intră sub incidența legislației privind protecția persoanelor vârstnice.
Autor
-
View all posts Producător RTV (știri)Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.


Un comentariu