Spitalul Județean Suceava va fi dotat cu aparatură medicală nouă, în cadrul unui proiect de aproape 3 milioane de euro, finanțat prin Programul Sănătate. Contractul de finanțare a fost semnat luni, iar dotările vizează ambulatoriul spitalului. Pe listă se află un sistem inteligent de programare a pacienților, dar și aparate moderne pentru laborator și imagistică. Scopul: investigații mai rapide și servicii mai bune pentru pacienți.
Autor
-
View all posts Jurnalist TVAdriana Dascălu-Bulină: realizatoare a emisiunilor ”Prima oră” (în direct, în fiecare dimineață, de la 07:00 la 08:00) și ”Acasă în Diaspora” (difuzată marțea, de la ora 20:00), are o experienţă în mass-media (radio, tv, ziar) din anul 1994. A strâns multe premii și nominalizări pentru jurnalism și implicare socială, dar crede că una dintre cele mai mari realizări ale ei este este campania ”Oprește cancerul de col uterin!”, pe care, ca fostă bolnavă, a inițiat-o în anul 2014. Pentru că, nu-i așa?, informarea și prevenția merg mână în mână pentru un stil de viață sănătos și frumos! Colegii spun despre Adriana că este o colegă foarte săritoare, care niciodată nu te lasă la greu. Experienţa acumulată îşi spune cuvântul, fiind echilibrată şi perfecţionistă. În timpul liber face sport, se relaxează cu familia și ascultă heavy metal. Este mama lui Luca, viitor mare fotbalist și este mare iubitoare de pisici și flori!

