Primăria Suceava a anunțat programul oficial al Zilelor Sucevei, care vor avea loc în weekendul 20–22 iunie. Deși nu se mai sărbătorește și pe 24 iunie, ziua hramului orașului, organizatorii promit un program divers, cu concerte, activități pentru copii, târguri și spectacole pentru toate vârstele. Evenimentele vor avea loc în mai multe zone din oraș, iar accesul va fi gratuit.
Autor
-
View all postsTudor Hociung și-a început activitatea în presă în 2021, după o perioadă în care a activat în consultanță politică. Este absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice. Ulterior, a urmat un master în Management și Guvernare la SNSPA București și un program postuniversitar în diplomație la Institutul Diplomatic Român. În 2023, și-a continuat studiile cu un master în Managementul Instituțiilor Educaționale la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. În prezent, este redactor de știri și moderatorul emisiunii Suceava 360, program dedicat încurajării mediului antreprenorial local.

