Un bărbat de 81 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu devastator care i-a mistuit gospodăria din comuna Brodina, în noaptea de marți spre miercuri. Pompierii au fost alertați la 112, iar echipaje de la subunitățile din Vicovu de Sus și Rădăuți, împreună cu echipele voluntare din Brodina și Straja, au intervenit cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. A fost prea târziu.
Până la sosirea pompierilor, localnicii au reușit să-l scoată din casă pe proprietar, un bărbat în vârstă de 81 de ani. Din păcate, echipajul SMURD ajuns la fața locului, a constatat că acesta nu mai avea semne vitale. În incendiu au ars complet casa și anexele gospodărești, împreună cu toate bunurile din interior.
Lt.col. Alin Găleată- purtător de cuvânt ISU Suceava
“Colegii mei de la subunitățile din Vicovu de Sus și Rădăuți, împreună cu lucrătorii serviciilor voluntare pentru stații de urgență Brodina și Straja, intervin, încă de la ora două a acestei dimineți, cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din localitatea Brodina. Chiar de la sosirea echipajelor, întreaga gospodărie era cuprinsă de flăcări și exista pericolul de propagare la fondul forestier din apropiere. Menționez faptul că dezvoltarea și propagarea incendiului au fost favorizate de observarea și anunțarea cu întârziere a evenimentului, dar și de cantitatea mare de materiale combustibile din gospodărie. Până la sosirea noastră, cetățenii din zonă au extras din locuință proprietarul, un bărbat în vârstă de 81 de ani. Din nefericire, echipajul SMURD sosit la fața locului, a constatat că victima nu are funcții vitale. În incendiu au ars casa de locuit și anexele gospodărești cu bunurile din interior, vorbim despre construcții majoritare din lemn pe o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați. Și acum când au trecut aproape 8 ore de la primul apel pe 112, pompierii militari și civili lucrează pentru lichidarea focarelor ascunse și pentru înlăturiarea efectelor negative generate de incendiu.”
Conform a închetei pompierilor, incendiul s-a dezvoltat și s-a extins rapid din cauza cantității mari de materiale combustibile din gospodărie și a faptului că a fost observat și anunțat prea târziu. Pompieri militari și voluntari au continuat să lucreze pentru stingerea focarelor ascunse.


Un comentariu