Un incident s-a produs la intrarea în municipiul Pașcani dinspre Iași: locomotiva unui tren privat care circula pe ruta Iași–Suceava a luat foc în apropierea unei benzinării. În momentul izbucnirii incendiului, în tren se aflau 61 de persoane, dintre care 32 de copii. Toți pasagerii s-au autoevacuat în siguranță, fără a fi înregistrate victime. La fața locului au intervenit pompierii cu trei autospeciale cu apă și spumă, un echipaj SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Iași. Incendiul a fost lichidat în scurt timp. Din cauza incidentului, trenul a ajuns la destinație, în Suceava, cu o întârziere de aproximativ 90 de minute.
Autor
-
View all posts Producător RTV (știri)Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

