Comuna Siminicea „a dat” primul ”producător” de banane din România. Evident, doar pe hârtie. Un sătean care vinde fructe și legume în piața din Marginea a fost prins la tarabă cu un carnet în care figura, printre altele, ca producător de banane. Cultura exotică a stârnit suspiciuni și a declanșat verificări, în urma cărora atât comerciantul, cât și Primăria Siminicea au fost sancționați cu amendă.
Autor
-
Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
View all posts Producător RTV (știri)
În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

