Alergător ucis la Bucovina Ultra Rocks în județul Suceava. Tragedia s-a produs sâmbătă, 26 iulie, când un bărbat din București a fost lovit de un copac căzut.
Tragedie la cel mai mare concurs de alergare montană din România, Bucovina Ultra Rocks, desfășurat pe raza județului Suceava. În seara zilei de sâmbătă, 26 iulie, un concurent în vârstă de aproximativ 50 de ani, din București, a decedat după ce a fost lovit de un copac doborât de furtună.
Competiția, oprită din cauza vremii extreme
Din cauza fenomenelor meteo extreme, care au smuls numeroși copaci și au făcut potecile din masivele Rarău – Giumalău impracticabile, organizatorii au decis oprirea imediată a competiției. Zeci de participanți au fost recuperați de pe traseu de echipele de la salvamont, de jandarmi montani şi de poliţişti.

Salvamontiști și jandarmi intervin noaptea în pădure la Bucovina Ultra Rocks, după ce un alergător a fost lovit de un copac.
Intervenție amplă și condiții dificile
Potrivit șefului Serviciului Salvamont Suceava, Voicu Raia, unele persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza hipotermiei. El a precizat că aceasta este una dintre cele mai ample acțiuni de salvare la care au participat salvamontiștii suceveni.
Operațiunea a început în jurul orei 22:00 și s-a încheiat în jurul orei 4:00. Intervenția a fost îngreunată de copacii căzuți care blocau accesul, iar în jurul orei 1:00, salvatorii s-au confruntat cu un nou val de furtună, fiind din nou expuși în zonele afectate.
Potrivit ISU Suceava, victima a fost localizată la kilometrul 63 al traseului de 88 km, în zona Masivului Giumalău. Pompierii militari au degajat drumul forestier, paramedicii SMURD au efectuat manevre de resuscitare, însă bărbatul a fost declarat decedat.
În timpul nopții, organizatorii au anunțat suspendarea competiției și anularea evenimentelor din ziua următoare.
Bucovina Ultra Rocks: prima reacție oficială a organizatorilor după decesul unui concurent în timpul furtunii
La zece ore după tragedia petrecută în timpul cursei „Four Summits 88K”, în urma căreia un alergător a murit lovit de un copac doborât de furtună, organizatorii „Bucovina Ultra Rocks” au transmis un comunicat oficial în care explică circumstanțele accidentului, măsurile luate și cooperarea cu autoritățile.
Furtună neașteptată și reacție rapidă
Potrivit organizatorilor, furtuna care a lovit masivul Giumalău s-a declanșat brusc și local, fără avertizare meteo oficială. “Condițiile meteo au fost monitorizate în permanență. La momentele decizionale, produsele disponibile nu indicau o escaladare severă, punctuală, în zona Giumalău. Fenomenul a evoluat brusc, local”, a transmis sursa citată.
După ce s-a confirmat în teren că furtuna a produs pagube, organizatorii susţin că au dispus oprirea imediată a competiției și activarea planului de recuperare a alergătorilor de pe traseele lungi. Toți participanții au fost localizați prin sistemul de live tracking, contactați telefonic și redirecționați spre zone sigure.
Cronologia intervenției de urgență
Cronologia intervenției arată că apelul de urgență la 112 a fost făcut de unul dintre coechipierii victimei, aflate într-un grup de patru persoane. Salvatorii de la ISU, Salvamont și Jandarmeria Montană au ajuns în zonă pe jos, în condiții dificile, dar manevrele de resuscitare nu au avut succes.
Toate cursele au fost oprite, iar evenimentele programate pentru duminică, 27 iulie, inclusiv “Rumble Rock 15K” și ceremoniile de premiere, au fost anulate. Organizatorii colaborează cu autoritățile pentru derularea anchetei și au demarat o analiză internă privind siguranța traseelor și procedurile aplicate.
„Gândurile noastre sunt alături de familie și de cei apropiați. Suntem cu toții profund afectați de acest eveniment nefericit, care a zguduit comunitatea noastră. Le suntem extrem de recunoscători voluntarilor, echipelor Salvamont, partenerilor și tuturor celor care și-au oferit sprijinul în aceste momente dificile”, se arată în comunicat.
Sursa foto: ISU Suceava, Bucovina Ultra Rocks

