14 roboți gigant s-au instalat în parcarea de la Iulius Mall și îi așteaptă pe suceveni să se bucure de o experiență interactivă specială. Până pe data de 12 octombrie, poți vizita „Transform Robots Alive”, expoziția inedită dedicată pasionaților de robotică și tehnologie, dar și fanilor personajelor din benzile desenate și jocuri video. În parcarea Iulius Mall Suceava, ai ocazia să „faci cunoștință” cu roboții animatronici, care ajung și până la 6 metri înălțime, cunoscuți pentru abilitățile impresionante și puterea cu care au cucerit teritorii SF și atenția fanilor curioși din toată lumea. O serie de activități dedicate celor mici vor face expoziția și mai atractivă: trambulină, paintball, photo corner și un colț creativ de desenat sunt surprizele puse la cale de organizatori. Nu uita că joia viitoare, pe 25 septembrie, Iulius Mall devine epicentrul aventurii culinare, cu delicii din toate colțurile lumii. Street Food Festival vine, în premieră, cu o ediție spectaculoasă și îți aduce concerte live, atmosferă de festival, zonă pentru copii cu topogane și ateliere creative, dar și arome senzaționale de pe întreg mapamondul. Pregătește-te pentru un festin culinar incredibil, unde aromele autentice și gusturile excepționale se îmbină într-un „dans” delicios!
