Proiectul centurii de la Gura Humorului, amânat pentru a doua oară

Guvernul a amânat din nou aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul centurii ocolitoare a orașului Gura Humorului. Documentul a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței după ce premierul Ilie Bolojan a cerut clarificări privind contribuția financiară a Consiliului Județean Suceava la investiție. Proiectul are o valoare totală de 150 de milioane de euro, fără TVA. Din această sumă, 60% ar urma să provină din fonduri europene, iar restul de 40% ar fi acoperit în mod egal de Guvern și Consiliul Județean. În aceste condiții, instituția suceveană ar trebui să contribuie cu aproximativ 30 de milioane de euro. Premierul Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să se întâlnească din nou vineri, 7 noiembrie, pentru a clarifica situația. Centura care va scoate traficul greu din Gura Humorului va avea o lungime de de 9,27 km și câte o bandă de circulație pe fiecare sens.

Authors

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
    În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
    În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
    În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
    În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

    View all posts Producător RTV (știri)

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close