Comisarul-șef Cristian Bruckner a fost numit în funcția de adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Împuternicirea este valabilă pentru o perioadă de trei luni cu posibilitate de prelungire până la un an. În vârstă de 42 de ani, ofițerul are o experiență de peste două decenii în structurile Ministerului Afacerilor Interne. Originar din Vatra Dornei, acesta activează în cadrul IPJ Suceava din iulie 2004, unde a ocupat, la începutul carierei, funcții de execuție în cadrul polițiilor din Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc.
Authors
-
View all posts
Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
-
View all posts Producător RTV (știri)Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

