Pârtia din Cârlibaba a găzduit sâmbătă două competiții de schi alpin care au adus la start 142 de sportivi, de la copii aflați în vacanță școlară până la seniori pasionați. Cupa Ticu Ștef și Cârlibaba Trophy 2026 au transformat zona într-un punct de atracție pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Cel mai bun timp al zilei a fost obținut de un component al lotului național, iar decanul de vârstă al concursului a avut 74 de ani.
Authors
-
View all posts
Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
-
View all posts Editor Coordonator Programe TVCătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

