CAR Învățământ Fălticeni a aniversat un secol

CAR Învățământ Fălticeni a marcat 100 de ani de activitate, într-un eveniment care a adus împreună membri, foști și actuali reprezentanți ai organizației, autorități locale și invitați din comunitatea educațională. Festivitatea a avut loc pe 28 aprilie, la Restaurantul Regal Gold din Fălticeni, în prezența a peste 200 de persoane. Aniversarea a inclus lansarea unei monografii dedicate istoriei instituției, acordarea unor diplome de apreciere și momente de recunoaștere pentru cei care au contribuit la dezvoltarea CAR de-a lungul timpului. În prezent, CAR Învățământ Fălticeni se numără printre cele mai importante organizații de profil din țară, reunind peste 42.000 de membri și o rețea de 30 de sucursale la nivelul județului Suceava.

Autor

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close