LINKSROUACBE

Parteneriat academic și economic pentru dezvoltarea competențelor și inovării în context transfrontalier: Strategia de dezvoltare regională sustenabilă prin deschiderea de noi zone economice speciale

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează vineri, 29 mai 2026, masa rotundă cu angajatorii, intitulată Parteneriat academic și economic pentru dezvoltarea competențelor și inovării în context transfrontalier: Strategia de dezvoltare regională sustenabilă prin deschiderea de noi zone economice speciale

Evenimentul va avea loc începând cu ora 12:00, în Aula Magna, Corp A, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, și este organizat în cadrul proiectului transfrontalier LINKSROUACBE – Links between Theory and Practice in Cross-border Education Romania–Ukraine, ID HUSKROUA/23/RS/3.1/043.

Proiectul este implementat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Departamentul de Contabilitate, Audit și Finanțe din cadrul Facultăţii de Economie, Administrație și Afaceri, în parteneriat cu Institutul de Comerț și Economie din Cernăuți – State University of Trade and Economics, CHITE SUTE, Ucraina și are rolul de a consolida legăturile dintre educație, piața muncii și cooperarea transfrontalieră România–Ucraina, prin dialog, schimb de expertiză și dezvoltarea unor parteneriate sustenabile între universități, industrie și administrație.

Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai administrației publice, ai structurilor de inovare și transfer tehnologic, cadre didactice, cercetători, studenți și alți participanţi interesați de consolidarea cooperării transfrontaliere România–Ucraina. Tema centrală a dezbaterii este „Strategia de dezvoltare regională sustenabilă prin deschiderea de noi zone economice speciale”, abordată din perspectiva colaborării dintre universități, angajatori și instituții publice. În contextul elaborării unei strategii de dezvoltare sustenabilă bazate pe extinderea zonelor economice speciale, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își propune să contribuie la definirea unei viziuni economice convergente, orientate spre prosperitatea și incluziunea Regiunii Nord-Est.

Masa rotundă urmărește identificarea unor direcții comune de colaborare pentru susținerea dezvoltării regionale sustenabile, stimularea inovării și adaptarea educației și formării profesionale la cerințele economice și investiționale ale regiunii transfrontaliere. Discuțiile vor pune accent pe modul în care mediul academic poate contribui la formarea competențelor necesare pentru domenii strategice de dezvoltare și la consolidarea legăturii dintre pregătirea teoretică și aplicarea practică în economie.

Validarea practică a oricărui model de dezvoltare depinde de colaborarea dintre mediul de afaceri, administrația publică și mediul academic. Din această perspectivă, contribuția angajatorilor și a reprezentanților instituționali este importantă pentru conturarea unor direcții strategice realiste, adaptate nevoilor economice actuale și cu impact asupra dezvoltării regionale.

Autor

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close