Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava au identificat persoana care a așezat patru traverse din lemn pe linia de cale ferată dintre Soloneț și Pârteștii de Jos, punând în pericol circulația trenurilor. Este vorba despre un bărbat de 29 de ani, din comuna Comănești, cercetat pentru infracțiunea de distrugere sau semnalizare falsă, faptă prevăzută de art. 332 din Codul penal. Incidentul s-a produs duminică, 28 iunie, însă mecanicul trenului Suceava–Cacica a observat la timp obstacolele și a reușit să oprească, fără ca siguranța călătorilor să fie afectată. În urma cercetărilor și a administrării probatoriului, polițiștii au stabilit identitatea suspectului. Având în vedere afecțiunile medicale prezentate de acesta, s-a dispus internarea sa la Secția de Psihiatrie pentru efectuarea unei expertize privind discernământul la momentul comiterii faptei. Infracțiunea este pedepsită de lege cu închisoare de la doi la șapte ani, iar ancheta continuă pentru dispunerea măsurilor legale.
Authors
-
View all postsTeleviziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
-
View all posts Editor Coordonator Programe TVCătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

