Se pregătește o nouă schimbare la vârful ACET Suceava. Lorand Ercse este, la acest moment, director executiv interimar al societății, însă, conform informațiilor noastre, urmează să fie înlocuit după formalizarea modificărilor făcute de Adunarea Generală a Acționarilor. În ședința AGA de marți au fost revocați cei doi membri interimari din Consiliul de Administrație, în speță Lorand Ercse și Andrei Păduraru. Pentru aceste posturi au fost votați de AGA Loredana Mihăilă și Florin Hrebenciuc. Ceilalți trei membri ai Consiliului de Administrație, Anda Rață, Dan Merchea și Florin Olaru, sunt membri validați în urma procedurii de selecție. Reconfigurarea CA este parte din procesul de reașezare a conducerii ACET și de aplicare a regulilor de guvernanță corporativă. După formalizarea hotărârilor și constituirea noii formule a Consiliului de Administrație, urmează și schimbarea directorului executiv al societății.
Authors
-
View all postsTeleviziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
-
View all posts Editor Coordonator Programe TVCătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

