Pe câte voturi se mai poate baza primarul Vasile Rîmbu în Consiliul Local Suceava? Și cine mai controlează deciziile politice în PNL? Ședința de ieri a liberalilor suceveni a scos la iveală tensiuni și poziții divergente, în timp ce trei consilieri PNL se numără printre semnatarii convocării ședinței extraordinare de luni, 19 octombrie. O ședință care ar putea clarifica dacă primarul mai dispune de o majoritate în Consiliul Local. În același timp, apar întrebări despre susținerea candidaturii lui Vasile Rîmbu pentru 2028, inclusiv de către conducerea națională a PNL, dar și despre condiția pusă de Lucian Harșovschi pentru a renunța la propria candidatură. Ce se întâmplă în interiorul PNL Suceava? Cine decide votul consilierilor liberali? Ce poziție are partidul față de proiectele privind parcările și reprezentarea municipiului în AGA ACET? Astăzi, la Comentariul Zilei, cu Cătălina Biholar, discutăm toate aceste subiecte cu deputatul Ioan Balan, președintele interimar al organizației municipale PNL Suceava.

