O familie îndoliată reclamă un gest dezumanizant produs în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Atenție, urmează informații care pot avea impact emoțional! Fiicele unei paciente cu probleme oncologice, care a decedat după o lungă și grea suferință, susțin că un hoț ar fi smuls lanțul de aur de la gâtul mamei lor, imediat după ce aceasta a trecut prin proceduri de resuscitare. Conducerea spitalului confirmă că lanțul pacientei a dispărut în UPU și a demarat o anchetă internă. Familia a arătat că bijuteria are o mare valoare sentimentală și a depus o plângere la Poliție, aspect care a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al instituției.
Autor
-
View all posts Producător RTV (știri)Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

