Zăpada așternută cu generozitate peste stațiune, pârtiile care oferă condiții excelente, două competiții sportive extrem de ofertante pentru participanți, plus un târg gastronomic cu delica-tesele regiunii – toate acestea au făcut un weekend de poveste la Vatra Dornei. Cum a fost și ce se anunță pentru perioada următoare, vă spunem în materialul următor:
La Vatra Dornei, de prin 2016, n-au mai arătat pârtiile atât de bine, susțin administratorii acestora.
A fost multă agitație și în zona Cazinoului Băilor, unde s-a dat startul și a fost și finish-ul primei competiții de ciclocross de la Vatra Dornei.
Au fost reprezentanți din șase țări care s-au întrecut la campionatul balcanic de ciclocross, iar atmosfera a fost una de senzație.
Și nu doar de schi. Ci și pentru alte activități de timp liber, în cele mai frumoase condiții de iarnă.
Duminică, pe 21 ianuarie, la domeniul schiabil Veverița Park din Vatra Dornei a fost sărbătorită Ziua Mondială a Zăpezii,
eveniment ajuns în acest an la ediția 13. Stațiunea montana din județul Suceava este una dintre cele 114 locații din 38 de țări din întreaga lume în care se organizează acest eveniment de tradiție, sub patronajul Federației Internaționale de Schi.
În cadrul programului World Snow Day s-au regăsit lecții gratuite de schi și snowboard pentru copii, un atelier de siguranță pe pârtie și parada mascotelor pe schiuri. Pe lângă cursurile de schi gratuite, au fost organizate și diverse concursuri pe zăpadă, iar cei mai talentați participanți au fost recompensați cu premii și diplome.
Și tot la Vatra Dornei, pe tot parcursul weekend-ului, Asociația de Ecoturism în țara Dornelor și producătorii locali au adus în prim plan delicatesele regiunii.
Meniul a combinat tradiționalul cu inovația, oferind bucate ca bulz bucovinean, tochitură, sărmăluțe și scrijele cu brânză sărată, alături de specialități inovative precum fish kebab, cornuri cu icre de păstrăv, burger de păstrăv și baby frigărui de păstrăv.

