Gheața de pe trotuarele Sucevei face victime. Trei persoane au ajuns la spital după ce au alunecat și au suferit diverse traumatisme. Este vorba despre o femeie de 60 de ani, un bărbat de 56 de ani și o tânără de 36 de ani. Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a transmis că va verifica dacă responsabilii cu deszăpezrea au intervenit pentru a curăța trotuarele în zonele în care au alunecat cele trei victime. În același timp le amintește agenților economici că au obligația să îndepărteze zăpada și poleiul din fața spațiilor comerciale pe care le dețin.
Trei persoane au ajuns la spital după ce au alunecat pe pojghița de gheață care a acoperit trotuarele din municipiul Suceava. Este vorba despre o femeie în vârstă de 60 de ani care a suferit un traumatism la antebraț, un bărbat în vârstă de 56 de ani care s-a lovit la genunchi și o tânără în vârstă de 36 de ani cu traumatisme la umăr și la cot.
Cei trei pacienți au primit îngrijiri medicale în unitate de primire a urgențelor din cadrul Spitalului Județean Clinic Sfântul Ioan cel Nou, dar nu au avut nevoie de spitalizare.
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a transmis că va face verificări pentru a stabili dacă responsabilii cu dezăpezirea orașului au intervenit în prealabil în zonele unde au alunecat cele trei victime.
Contactat telefonic, Anton Curelaru, administratorul firmei care execută operațiunile de îndepărtare a poleiului din Suceava, a transmis că a intervenit cu 30 de persoane și cu utilaje, în mod etapizat, zilnic, în intervalul de ore 4-12, pentru a curăța trotuarele orașului.

