CSU Suceava a câștigat ultimul amical al iernii

CSU Suceava a încheiat seria meciurilor de pregătire din această iarnă cu o victorie. Echipa antrenată de Bogdan Șoldănescu a învins CSM Vaslui cu 32-29. Handbaliștii suceveni vor relua meciurile oficiale sâmbătă, de la ora 17:00, când vor primi vizita Universității Cluj.

CSU Suceava a câștigat ultimul amical înainte de reluarea Ligii Naționale la handball masculin. Formația antrenată de Bogdan Șoldănescu s-a impus pe teren propriu în fața celor de la CSM Vaslui,
cu scorul de 32 la 29, la pauză 14 la 14. În primul meci oficial din acest an, CSU Suceava va primi sâmbătă de la ora 17 pe teren propriu, vizita formației Universitatea Cluj.

Bogdan Șoldănescu – antrenor CSU Suceava
“Eu cred că a fost un joc bun, în care s-a păstrat un ritm de joc bun, un ritm de joc ridicat, ambele echipe și-au dorit să câștige, ceea ce este foarte important.
Noi, jucând în deplasare, mi-aș fi dorit mai mult, așa cum mi-a spus, pentru că în deplasare se pot construi caracteri puterice, în condiții de stres, nu în confortul lor. Dar, în concluzie, eu cred că am făcut un joc bun, vorbesc de echipa mea. Suceava și-a păstrat aceeași atitudine, care o știm de atâția, de ani de zile, cu jucători tineri, de calitate.
Eu cred că diferența a făcut-o ratările, ne-am ratat mai mult, în anumite momente importante, dar, per total, sunt mulțumit și sper să creștem de la meci la meci, pentru că ne așteaptă un retur greu.

Ne bucurăm, în primul rând, că am ținut fizic. Cred că am dus un ritm bun pe întreaga durată a partidei și noi și cei de la Vaslui.
Asta am și urmărit în meciurile de pregătire, să vedem la ce nivel suntem ca și capacitate de efort.Urmează ca săptămâna viitoare să facem ultimele reglaje, ultimele timing-uri din atacul pozițional și să punem accent mai mare pe finalizare, pentru că am ratat și astăzi câteva ocazii de a ne desprinde mai tare pe tabelă, dar nu este un capăt de țară, mai este timp să le relegrăm pentru a fi 100% la meciul cu Cluj.”

Autor

  • Din 2007, Daniel Vatamanu s-a alăturat echipei Antena 1 Suceava și a devenit “furnizorul” a tot ceea ce înseamnă sport la Intermedia: de la Știrile din Sport la emisiunea săptămânală Fair-Play unde disecă evenimentele sportive ale săptămânii sau ne poartă prin amintirile scuturate de praf ale sportului de altădată, digitalizat de pe casetele vechi pe care le-am arhivat de-a lungul anilor. Este membru fondator al Brigăzii Dakay, din galeria echipei de fotbal Cetatea Suceava, a cărei pagină de internet a administrat-o. Este fondator gazetasv.ro și a fost redactor la publicația SportExpres. Dani este absolvent de Științe Economice și Administrație Publică la USV. Este creierul din spatele celebrului concurs ”Cupa Cartierelor”, care a avut prima ediție în 2012 și a reunit sute de pasionați ai fotbalului din spatele blocului. La ediția din 2018 a Galei Filmului Românesc a obținut marele premiul pentru scurtmetrajul ”Footbal in Heaven”.

    View all posts Jurnalist TV

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close