Mihai Dimian, noul rector al USV

În urma alegerilor care au avut loc, prof.univ.dr. ing. Mihai Dimian este noul rector al Universității „Ștefan cel Mare”. El nu a avut contracandidat și, potrivit unor surse neoficiale, a a obținut 90% din voturile exprimate. Prezența la vot a fost de 89,28%. Anterior, profesorul Mihai Dimian a ocupat funcția de prorector cu atribuții în domeniul activității științifice a USV.

Au avut loc alegeri la Universitatea Ștefan cel Mare și profesorul universitar, dr. inginer Mihai Dimian, este noul rector al instituției academice. Potrivit unui mesaj oficial transmis de conducerea USV, prezența la vot a fost de 89,28%. Până la ora închiderii redacției, USV nu a încheiat procesul de numărare a voturilor.
Însă, surse neoficiale au transmis că 90% dintre voturile valabile exprimate sunt favorabile profesorului Dimian, care nu a avut contracandidat pentru funcția de rector. Deși legea îi permite, profesorul universitar, Valentin Popa, nu a mai candidat pentru un nou mandat de rector. Cu o săptămână înainte să aibă loc alegerile, profesorul Mihai Dimian a prezentat în fața colegilor planul manegerial intitulat USV 4.0 Continuitate și Transformare.

Mihai Dimian- rector USV
„Există o listă de prioritate. Prioritatea este etapizată. Sigur că planul managerial este împărțit în două etape.
Primii trei ani, 2014 și 2017 și următorii doi ani. În primul rând, continuăm proiectele pe care le avem în prezent de infrastructură.
Trebuie să finalizăm modernizarea corpului D, extinderea corpului J și totodată finalizarea construcției centrului de inteligența ambientală securitate cibernetică în campusul 1.Deja avem într-o fază, în un an de zile, finalizarea căminului de 826 de locuri din campusul 2 și inițierea construcției campusului dual. Din campusul 2, care înseamnă două clădiri pentru învățământul dual preuniversitar din județele Suceava, Botoșani și Neamț și totului universitar. Pe de altă parte, sunt anumite schimbări care vin în direcțiilor propuse mai devreme, și anume orientarea către industrie, orientarea către absolvenți.
În acest sens, vor exista o serie de stimulente și pentru coordonatorii de program și pentru cadrele didactice în general, în ideea de a revizui fișele de disciplină, conținutul planurilor de învățământ în colaborare cu partenerii din societate, consultând absolvenții. Consider că trebuie să avem o relație mult mai bună cu absolvenții noștri, cunoaștem evoluția lor în carieră și totodată, din când în când, să organizăm întâlniri cu ei și să evidențiem rezultatele bune obținute de aceștia. Deci, aș spune că o primă măsură este tocmai această orientare mult mai clară către viitorii angajatori și către absolvenții noștri, și încurajarea revizuirii planului de învătămant
cu precizările și observațiile primite.
Pe de altă parte avem un proiect de digitalizare a universității un proiect de 24 de milioane de lei prin care renovăm anumite laboratoare modernizăm, digitalizăm laboratoarele respective pe de altă parte sunt procese care, o dată digitalizate, conduc la o eficiență mult mai mare, atât a procesului educațional cât și a procesului administrativ. Și chiar acum lucrăm la schimbarea platformei de gestionare a școlarității, de managementul integrat al documentelor și până la finalul anului ne așteptăm ca aceste schimbări să producă deja efecte importante în activitatea noastră.”
Rezultatele alegerilor de la Universitatea Ștefan cel Mare vor trebui validate de Ministerul Educației.

Autor

  • Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
    În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
    În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
    În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
    În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

    View all posts Producător RTV (știri)

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 comentarii

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close