Camera Deputaților a adoptat proiectul referitor la diminuarea risipei alimentare, potrivit căruia consumatorii vor putea beneficia de prețuri reduse la alimente înainte de data expirării și va fi simplificată procedura prin care organizațiile neguvernamentale vor primi alimente care nu au grad mare de perisabilitate. Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a fost co-inițiator al proiectului.
Proiectul introduce și obligații specifice pentru autorități și instituțiile administrației publice. Risipa de alimente a devenit o provocare la nivel național, cu o Românie care aruncă anual 2,5 milioane de tone de alimente. Acest lucru înseamnă că fiecare român aruncă la gunoi în medie 70 de kg de mâncare în fiecare an. Aproximativ o treime din totalul alimentelor produse în România se pierd sau se risipesc la un moment dat pe parcursul lanțului de aprovizionare cu alimente.
Noua legislație își propune să abordeze această problemă și să stabilească un sistem mai organizat și eficient pentru sectorul agroalimentar, conectând producătorii locali cu distribuitorii și comercianții în timp ce implementează măsuri pentru reducerea risipei alimentare. Între acestea, organizarea activităților naționale pentru operatorii economici din sectorul agroalimentar,
măsuri pentru reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuție alimentelor către persoanele defavorizate, conectarea producătorilor locali cu distribuitorii și comercianții, introducerea de obligații specifice pentru autorități și instituții publice. Deputatul Angelica Fădor a subliniat că abordarea risipei alimentare este crucială, iar această legislație reprezintă un pas înainte în soluționarea acestei provocări naționale. în soluționarea acestei provocări naționale.

