Sala mare a Casei de Cultură din Suceava s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de adolescenți care au participat la evenimentul ”Fără Bariere – TOT Adevărul despre droguri”, organizat de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Preț de câtva zeci de minute, tinerii au renunțat a telefoanele mobile și le-au acordat toată atenția unor foști consumatori de droguri, care au avut curajul să urce pe scenă pentru a-și spune povestea.
Evenimentul fără bariere, tot adevărul despre droguri a avut loc joi și a adunat în sala Marea Casei de Cultură din Suceava aproximativ 800 de elevi și de studenți, care preț de câteva zeci de minute s-au dezlipit de telefoanele mobile și le-au acordat întreaga atenție unor foști consumatori de droguri, care au avut curajul să urce pe scenă și să-și spună povestea. Marc are 24 de ani, este din Cluj, provine dintr-o familie cu o situație financiară bună, care nu l-a expus nici la țigări, nici la alcool și nici la droguri. S-a expus singur în contextul anturajului. Vreme de patru ani a fost dependent de cristal, un drog puternic.
„Vreau să vă zic că dacă la 20 de ani aveam o tonă de prieteni, pentru că ieșeam mult în oraș, dacă dădeam un telefon, avea cu cine să ieși, cu 15 prieteni putea să-mi beau cafeaua. Spre sfârșitul consumului, spre sfârșitul dependenței, nu mai puteam suna pe nimeni. Nu am avut niciun prieten, nu mi-am pierdut toți prietenii, pentru că la toți aveam datorii, sau nu mai aveam o seamă. Pentru că cine vrea să stea cu un dependent care numai fură, numai ia banii pe împrumut, numai minte, numai manipulează, pentru că asta face un dependent. Mi-am pierdut toți prietenii, familia mi-am distrus-o, aveam datorii pe care nu le puteam acoperi. Și nu mai aveam nu am mai avut nicio soluție. Am avut și o prietenă pe care am distrus-o, am înșelat-o foarte mult, am jignit-o, am supărat-o.
Astea sunt întâmplate din cauza consumului de droguri, pentru că eu iubeam drogurile. Dacă la începutul consumului eu le consumam într-un club sau la o petrecere, spre sfârșitul dependenței am ajuns să-mi iau 5 sau 6 grame în fiecare weekend și să mă droghez singur într-un apartament. Asta a fost viața mea. Un an de zile, ca să înțelegeți. Singur, într-un apartament, eu cu drogurile, asta făceam. Și tot timpul când trăgeam o linie, mă gândeam, doamne, de să pușc, cum ar fi să mor, cum ar fi dacă mi-ar crăpa inima acum, aia mă gândeam eu când mă drogam singur în apartament.”
Mai multe informații despre campania Fără Bariere Tot Adevărul Despre Droguri puteți găsi pe platforma www.farabariere.ro

