Handbaliștii de la USV au plecat în Ungaria

Echipa de handbal masculin a Universității “Ştefan cel Mare” din Suceava a plecat miercuri spre Debrecen, unde va participa la Campionatul European Universitar. Gruparea condusă de Iulian Andrei, Bogdan Şoldănescu și Răzvan Gavriloaia abordează competiția din Ungaria din postura de campioană en-titre.

Echipa de handball la Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava încearcă să-și apere titlul de campioană europeană universitară la Debrecen. Iulian Andrei, Bogdan Şoldănescu și Răzvan Gavriloaia vor miza pe 14 jucători în Ungaria. Este vorba despre Florin Sîrghie, Alexandru Bologa, Botond Balazs, Claudiu Lăazurcă, Cosmin Lupu, Alexandru Reuț, Iulian Roșu, Andrei Bruj, Eduard Iordachi, Pavel Loic, Dragoș Podovei, Cătălin Zarițchi, Alexandru Focșăneanu și Sorin Grigore. Ultimii patru vor fi aduși la Debrecen direct de la Campionatul European de tineret din Slovenia. Ne-am pregătit bine în aceste 10 zile, au răspuns corespunzător băieții la planul nostru de pregătire.

Bogdan Șoldănescu- antrenor USV
„Am început primii pentru că avem Campionatul European universitar și am vrut să fim pregătiți cât de cât pentru a merge acolo să ne apărăm cele două titluri consecutive câștigate în Polonia și în Muntenegru. De asta am…am decis să începem mai rapid pregătirea. Ceilalți care nu vor participa în Ungaria alături de noi la Campionatul European vor rămâne acasă și vor continua pregătirea preponderent pe partea fizică. E, într-adevăr, un pic dificil. Dacă ar fi programat, nu știu, mai în luna august, ar fi mai ușor pentru că am avea o perioadă mai lungă de pregătire împreună cu toți.”

Alexandru Bologa- jucător USV
„Pregătirea a decurs foarte bine de când am început. A fost un pic cam greu pe căldurile astea, dar zic că ne-am pregătit destul de bine. Sperăm să ne întoarcem victorioși de acolo, ca și în anii precedenți, și să menținem titlul la Suceava.”

Formația suceveană a obținut dreptul de a participa la Campionatul European universitar după ce a câștigat faza națională a competiției. În finala disputată în luna mai la Suceava, sucevenii au învins reprezentativa Universității din Pitești cu scorul de 34 la 23.

Autor

  • Din 2007, Daniel Vatamanu s-a alăturat echipei Antena 1 Suceava și a devenit “furnizorul” a tot ceea ce înseamnă sport la Intermedia: de la Știrile din Sport la emisiunea săptămânală Fair-Play unde disecă evenimentele sportive ale săptămânii sau ne poartă prin amintirile scuturate de praf ale sportului de altădată, digitalizat de pe casetele vechi pe care le-am arhivat de-a lungul anilor. Este membru fondator al Brigăzii Dakay, din galeria echipei de fotbal Cetatea Suceava, a cărei pagină de internet a administrat-o. Este fondator gazetasv.ro și a fost redactor la publicația SportExpres. Dani este absolvent de Științe Economice și Administrație Publică la USV. Este creierul din spatele celebrului concurs ”Cupa Cartierelor”, care a avut prima ediție în 2012 și a reunit sute de pasionați ai fotbalului din spatele blocului. La ediția din 2018 a Galei Filmului Românesc a obținut marele premiul pentru scurtmetrajul ”Footbal in Heaven”.

    View all posts Jurnalist TV

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close