Festivalul Instituțiilor de Cultură din Botoșani, organizat pentru al treilea an consecutiv în Centrul Istoric al municipiului, a adus în prim-plan un moment de neuitat pentru cei aproximativ 3000 de spectatori prezenți. Ricchi e Poveri, legendarul grup muzical italian, a reușit să creeze o atmosferă electrizantă, transformând festivalul într-un adevărat spectacol de calitate.
Potrivit btonline.ro, prima zi a festivalului a fost marcată de o participare modestă, cu puțini botoșăneni prezenți la spectacolul Teatrului ”Vasilache” și concertul susținut de Nicole Cherry. În schimba a doua zi a adus cel mai așteptat moment al festivalului, recitalul formației Ricchi e Poveri, renumiți pentru hit uri ca„Sarà perché ti amo” și „Che sarà”. Deși spectacolul a început cu o întârziere de aproximativ 30 de minute, italienii au reușit să creeze momente memorabile, câștigând inimile celor prezenți. La finalul recitalului, întreaga audiență, estimată la aproximativ 3.000 de persoane, s-a ridicat de pe scaune, aplaudând și cântând împreună cu formația „Sarà perché ti amo”. Atmosfera din acea seară a rivalizat cu cea a marilor festivaluri internaționale, mai notează btonline.ro. Pe scena festivalului au mai urcat anul acesta Marcel Pavel și Paula Seling, cântăreața, fiind așteptată și la Suceava, joi, pe 5 septembrie, la cea de a 11 a ediție a proiectului ”Simfonii de Toamnă”, organizat de Clubul Rotary Suceava Bucovina. Festivalul de la Botoșani a fost organizat cu un buget alocat de Consiliul Local. Ca și anii trecuți, accesul la eveniment a fost permis doar pe baza invitațiilor gratuite.

