Cauza dublei tragedii de la Bălcăuți

Polițiștii suceveni au stabilit cauza exactă a producerii accidentului rutier de la Bălcăuți, soldat cu doi morți și 8 răniți. Șoferul microbuzului, în care se aflau 7 persoane, ar fi ațipit la volan. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Continuă ancheta în cazul teribilului accident rutier, care s a produs în dimineața zilei de luni, 26 august, pe E85, în localitatea Bălcăuți. În urma impactului, două persoane au decedat și alte opt au avut nevoie de îngrijiri medicale. Una dintre ipotezele de lucru ale anchetatorilor care încearcă să afle cauza acestui accident este că șoferul microbuzului, în care se aflau șapte persoane, ar fi ațipit la volan. Potrivit anchetatorilor, microbuzul care se deplasa pe direcția Suceava-Siret ar fi pătruns pe contrasens, moment în care a izbit frontal autoturismul marca Ford, care circula regulamentar și care a fost proiectat în șanțul de pe marginea drumului. În urma impactului și microbuzul a fost proiectat într-un alt autoturism marca Dacia Logan.

Șoferii celor două mașini de mici dimensiuni au decedat în accident, iar șoferul și pasagerii microbuzului au fost răniți. Șoferul microbuzului a preluat pasagerii ucrainieni de la Bacău pentru a-i transporta în punctul de trecere a frontierei Siret.

Autor

  • Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
    În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
    În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
    În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
    În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

    View all posts Producător RTV (știri)

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close