Pașapoartele electronice pot fi livrate la domiciliu

Statul încearcă să reducă birocrația și, implicit, numărul drumurilor pe care românii le fac la instituțiile publice pentru a-și rezolva diverse probleme. În acest sens, persoanele interesate pot opta pentru primirea pașaportului la domiciliu. Livrarea este gratuită și se efectuează în cel mult 5 zile lucrătoare. Anunțul a fost făcut de prefectul Alexandru Moldovan.

Pașaportul simplu electronic poate fi livrat gratuit la orice adresă din România în funcție de opțiunea solicitanților exprimată la depunerea cererii sau ulterior printr-o solicitare scrisă transmisă prin e-mail la serviciul de pașapoarte unde a fost depusă cererea. Solicitarea trebuie să includă datele de identificare ale documentului sau titularului, precum și adresa de livrare și numărul de telefon. Anul trecut peste 13.000 de suceveni au ales să primească pașaportul acasă prin curierat.

Alexandru Moldovan- prefectul județului Suceava
‚Prin curier, pentru că există o modificare în legislația și este această posibilitate, au fost livrate către solicitanți un număr de 13.895 de pașapoarte simple electronice. Și profit de acest fapt, pentru a îndemna cetățenii județului Suceava, care doresc eliberarea unui pașaport simplu electronic, să opteze pentru acesta și, pe lângă posibilitatea livrării în domiciliu sau în reședința din țară a titularului ora solicitantului de pașaport, să facem precizarea că, în acest moment, eliberarea acestuia este, într-un termen maxim de 5 zile lucrătoare, de la depunerea cererii la serviciul de pașapoarte.”

Anul trecut, la serviciul județean de pașapoarte, au mai fost angajate încă 5 persoane. Prin urmare, schema de personal este ocupată în prezent în proporție de 85% din totalul posturilor prevăzute în organigramă.

Autor

  • Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
    În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
    În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
    În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
    În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

    View all posts Producător RTV (știri)

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close